Contributii pensionar angajat

De la DataLight wiki!

Salt la: navigare, căutare

Aceasta pagina poate fi descarcata in format PDF
(daca nu aveti instalat Adobe Acrobat Reader pe calculatorul d-voastra, obtineti o copie gratuita de la http://get.adobe.com/reader/ )

AttoSoft

Intrebare:

Pentru un pensionar angajat cu contract de munca pe perioada nedeterminata, se calculeaza contributia somaj de catre angajator?

Daca acest pensionar este angajat cu contract cu durata redusa la o alta firma si are concediu medical, acesta se calculeaza la firma la care are contractul de baza sau si la cea de-a doua firma (cu care s-a incheiat contractul cu durata redusa)?

Raspuns:(dat in septembrie 2005)

Conform art. 94 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, urmatoarele categorii de pensionari pot cumula pensia cu venituri realizate dintr-o activitate profesionala:

- pensionarii pentru limita de varsta;
- pensionarii de invaliditate de gradul III;
- beneficiarii pensiei de urmas, in conditiile prevazute de lege.

Conform art. 19 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, in sistemul asigurarilor pentru somaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca sau pe baza de contract de munca temporara, in conditiile legii, cu exceptia persoanelor care au calitatea de pensionari. In consecinta, angajatorul nu datoreaza contributia individuala la fondul de somaj pentru veniturile platite unui pensionar in baza unui contract individual de munca.

Art. 26 din Legea nr. 76/2002 prevede ca angajatorii au obligatia de a plati lunar o contributie la bugetul asigurarilor de somaj, in cota de 3%, aplicata asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de persoanele asigurate obligatoriu, prevazute la art. 19. In consecinta, angajatorul nu datoreaza contributia la fondul de somaj in cota de 3% pentru veniturile platite unui pensionar in baza unui contract individual de munca.

In ceea ce priveste cea de-a doua intrebare, potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, pensionarii care, potrivit legii, realizeaza venituri dintr-o activitate profesionala pentru care se calculeaza si se plateste contributia de asigurari sociale, beneficiaza de indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, in aceleasi conditii ca si ceilalti asigurati.

Conform art. 130 din Legea nr. 19/2000, pentru persoana asigurata care se regaseste in doua sau mai multe situatii prevazute la art. 5 si care desfasoara activitate in mai multe unitati, in fiecare fiind asigurata, conform prezentei legi, indemnizatiile de asigurari sociale se calculeaza si se platesc, dupa caz, de fiecare angajator sau de casele teritoriale de pensii, in conditiile legii. Insa, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, in sistemul public, asiguratii nu pot beneficia concomitent de doua sau mai multe prestatii de asigurari sociale pentru acelasi risc asigurat, cu exceptia celor pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca.

In consecinta, indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, cauzata de boli obisnuite sau de accidente in afara muncii, boli profesionale si accidente de munca nu se suporta de fiecare din cei doi angajatori. In practica, aceasta indemnizatie se acorda de angajatorul la care salariatul isi are functia de baza si nu de catre fiecare din cei doi angajatori ai sai.


Sursa: articol preluat de pe site contabilitate Contabilul.manager.ro[1]


Vezi si:


Te rog ia in considerare mediul inconjurator inainte sa tiparesti aceasta informatie.
40pxg NOTA Acest articol este o lucrare finalizata.

Va rugam sa faceti modificari asupra articolului, doar cu acordul autorului. Daca aveti sugestii pentru aceasta pagina, va rugam sa le trimiteti la noi: email.

Unelte personale